Oamenii-google

 Fiecare avem în viața noastră ceea ce numesc eu ,,oameni-google”, persoane care le știu pe toate. Ei știu de ce te doare capul și ce medicament ți-ar trebui, ei știu cu siguranță cum vor evolua infectările cu Covid și când vom avea un vaccin, ei știu ce lege va fi promulgată sau respinsă, ei știu cine ce mașină și-a cumpărat și cât a plătit pe ea, ei știu mătușa cui lucrează la primărie și cine e verișor cu inspectorul de specialitate.

Pe mine mă sperie ,,oamenii-google”. Eu cred că toată viața mai avem ceva de învățat(fie la cursuri, fie din cărți, fie de la oameni, fie din experiențele noastre...). Cu cât aflu și învăț mai multe, îmi dau seama că sunt total ignorantă în domeniul financiar-bancar, în drept, în agricultură... în foarte multe domenii. Adevărul e că îmi fac partea de ,,cercetare” doar atunci când mă confrunt cu o problemă. Atunci caut legile și informațiile necesare. Iar în domeniul medical nici nu mă gândesc să mă dau expertă! Merg pe mâna specialiștilor, indiferent ce zic oamenii-google din viața mea. Eu cred în specialiști(în doctori, în avocați, în electricieni, în instalatori...)pentru că acești oameni doar cu asta se ocupă, zilnic.

Nu mă bag în domenii în care nu mă pricep, chiar dacă am o părere(neavizată, desigur). Și nu consider că ceea ce cred eu este 100% corect și un adevăr absolut. Dar oamenii-google au și această pretenție.

Eu am doar pretenția să fiu bine informată în domeniul meu și să fiu informată oficial de schimbările sau cerințele de la locul meu de muncă. Nu zvonuri, ci informări pertinente, oficiale. Mi s-ar părea de bun simț să aflu dacă în instituția în care lucrez sunt elevi sau colegi infectați cu Covid (fără nume, doar număr sau măcar că există!), nu să fie totul ținut secret, ca și cum nu ar fi treaba oamenilor care lucrează în instituție. Pe cine păcălim, dacă ascundem aceste lucruri? Poate chiar putem în pericol sănătatea altor oameni, care nu sunt corect informați și pot intra în contact cu persoane infectate fără să știe.

Vedeți, până la urmă totul se reduce la bun-simț și la empatie. Unde nu există... e nevoie de legi penalizatoare. Poate așa vor fi și șefii instituțiilor mai precauți și vor înțelege că nu sunt pe moșia familiei și trebuie să ofere transparență instituției și angajaților. Până atunci... grijă și răbdare!