Despre EA

Despre EA

Să ne înțelegem clar de la început: aș adora-o oricum, doar e copilul meu! Și fiecare mamă își iubește copilul necondiționat și-l vede ca fiind cel mai frumos, cel mai deștept, cel mai cuminte...Ea e toate aceste lucruri: frumoasă, deșteaptă și cuminte. Dar...mai e ceva. Învăț foarte multe de la ea. Mă inspiră și mă uimește. E greu de explicat în cuvinte. E ca o mică înțeleaptă.

În lumea mea, numai Dumnezeu e deasupra ei. Apoi urmează EA. Ea m-a învățat ce e iubirea necondiționată, ea m-a învățat ce înseamnă să fii mamă. O ador! Uneori am impresia că eu sunt un copil în preajma ei. Îmbrățișările pe care știe să le dea exact atunci când ai nevoie, vorbele ”înțelepte” care alungă norii dintr-o zi ploioasă...Sunt foarte norocoasă să o am. Știu că e deja un clișeu să spui ” Mă simt norocos/norocoasă că te am”, dar eu chiar așa mă simt. Sunt mândră că sunt mama ei. Și-mi dă motive foarte des. :)

O lecție importantă pe care mi-o dă zilnic este să-mi urmez pasiunea: află ce te face fericit și nu renunța la asta. Iar pasiunea ei este dansul. Îl iubește de mică și am descoperit că e și talentată la dans de când era la grădiniță. Nu noi am descoperit asta, ci specialiștii. Pentru noi, oricum dansa cel mai frumos din lume. :)

Când aude muzică, pur și simplu încep să i se miște picioarele. E incredibil. A vrut să renunțe la dans înurmă cu ceva timp pentru că era epuizată de prea multe antrenamente anevoioase. Dar...nu a putut. Se regăsea mereu în oglindă, exersând mișcări de cha-cha. Nu a renunțat. Am găsit doar un loc unde munca ei se vede mai bine. Și de atunci...nu se mai plânge. Nu mai vrea să renunțe. Își urmează pasiunea ca un om mare. Face ceea ce iubește. Mă întreb de multe ori dacă eu aș putea să fiu atât de conștiincioasă și de serioasă cum e ea în privința dansului.Chiar nu știu, Aici am multe de învățat de la ea. Uneori mă întreb cine e copilul, dintre noi două.Apoi își ia jucăria preferată și îmi amintesc. :)

Nu vreau să resimtă povara dansului și a concursurilor și a antrenamentelor și a școlii într-un mod prea...copleșitor. Încerc întotdeauna să-i includ și timp de relaxare și de joacă în program. Timp de mers în parcul de joacă, timp de ieșit cu bicicleta afară, timp de joacă cu prietenii...Doar e copil!
” O, asta e melodie de jive!”, ”Vrei să vezi ce pas nou de cha-cha am învățat?”...dansul revine mereu în cotidian, indiferent ce facem. E pasiune, la ea. Și-mi place cum merge la concursuri și dansează fără să aibă emoții. Și ea și Andrei (partenerul ei de dans) își fac pașii ca doi mici profesioniști, deși sunt urmăriți și analizați de nu știu câți arbitri și o sală de spectatori. Nu le pasă. Pur și simplu. Singura lor îngrijorare este dacă va fi Carmen mulțumită de cum au dansat (Carmen fiind doamna instructor care se ocupă de ei de când au venit la club). :) Cam atât. Noi avem emoții mai mari decât ei.
O admir pentru felul în care își urmează pasiunea, cu o conștiinciozitate și cu o răbdare de care puțini adulți dau dovadă.Nu e doar un copil, e un copil cu o pasiune. Și acesta este și motivul pentru care am scris acum această notiță subiectivă, dedicată ei. Știu că nu e foarte ortodox, dar...încă sunt sub imperiul rezultatului de la ultimul concurs de dans și măcar atât pot face și eu ca să compensez mândria pe care am simțit-o și acum. Cei ce vor vrea, vor înțelege motivele mele.